Maria Vîlcu: „nu mi-e rușine să recunosc că m-am ascuns într-o coajă moale de pâine”
Recenzie de Călin Niţă
Maria: Am 17 ani, în afară de scris mă bucur (uneori) de prea multă cafeluță & plimbări prin Cișmigiu.
Una dintre cele mai mari bucurii pentru noi este atunci când primim texte impresionante de la poeți tineri, care nu au mai publicat prin alte părți. La Maria, dicteul automat construiește un sine fluid, care încearcă din greu să se definească: „sunt anticiclic antibullying anticorupție/antifraudă antifumat antialcool antipornografic/antipatic anticipat” în ciuda factorilor cum e infantilizarea venită din exterior și parțial asumată: „aș merge la protest dar sunt minoră/și mama nu mă lasă”. Fluiditatea nu este, însă, o lipsă a unei identități coerente, iar asta se vede atunci când aceeași tehnică este folosită pentru a construi un altul. Rezultatul este david, această prezență stranie, cu o esență puternic fracturată („david e lingura/și mămăliga/și șpagatul/și înălțimea”). În raport cu poeta, alteritatea sa, și tipul de influență manifestată asupra ei amintește foarte puternic de îngerii lui Judith Mészáros.
sunt locuri din care capul se întoarce pe alți umeri
fac șpagatul pe o scândură la înălțime
sub mine e o mămăligă în care să mă afund alunec de pe bucata de lemn într-o carapace de mălai umed și cald și david mă ridică cu o lingură rece de inox
david e lingura
și mămăliga
și șpagatul
și înălțimea
david îmi pune capul pe umerii lui cănd sunt obosită și îmi dă porțiuni din respirația lui dacă nu am aer
îmi arată melcii care vor să-mi astupe timpanele si râmele care își caută un mușuroi
nu te lăsa păcălit de inocența unor viețuitoare mărunte ele sunt reci ca lingurile de inox și se ascund în mămăligă
scoica asta te înghite și apoi te scuipă dezbrăcat înapoi în lume
david mă culege între cleștii lui și mă agață de cea mai înaltă creangă a copacului
david mă citește ca pe o carte
mă lipește înapoi când mai cad cioburi din mine
mâna lui rece pe fruntea mea caldă încearcă să liniștească frisoanele
se zice că “oamenii de fier se scaldă în foc și topesc gratii’’
dar david e om albastru care iți inundă craniul si timpanul a privit prin lentile duble
toate formele pe care le pot lua celulele mele
david pune peste mine pătura cu găuri prin care îmi răcoresc coapsele
să nu mă doară dacă vreau să fac iarăși șpagatul.
sum
sunt anticiclic antibullying anticoruptie
antifruda antifumat antialcool antipornografic
antipatic anticipat
sunt un certificat de naștere
asifixiat în lipsa voastră de verosimilitate
în acvariul vostru deschis
în sticla de vin cu dopul scos
sticlă golită în acvariu
nu sunt dizolvată în apa împuțită
nu sunt omniprezentă
sunt inconsistentă
fluier odată cu păsările și cu boschetarii
înjur guvernul
aș merge la protest dar sunt minoră
și mama nu mă lasă
mama îmi spune să mă dizolv și eu în acvariul lor în vinullor
să nu mai fluier cu boschetarii că o să ajung să cer și eu un leu și o să primesc bani de la politicienii pe care i-au votat tinerii dezinformați pe care i-au votat bătrânii și adulții cărora nu le convine să vadă pe stradă băiat cu băiat dar la grădiniță așa ne puneau să mergem 2 câte 2 de mânuță fată cu fată și băiat cu băiat să ne incadrăm în standardele lor să acceptăm sistemul lor să nu comentăm de valorile tradiționale să conservăm să păstrăm să ducem mai departe ce au făcut ceilalți pentru noi să uniformizăm
compoziția neomogenizată
eu știu că mai sunt d-ăștia ca mine particule solide nedizolvate în supa socială
eu sunt o algă
eu nu sunt o algă
sunt un certificat de naștere
antidrog antidot pentru voi sunt antiom
intangibilă
destinul meu a fost teroare &
nu mi-e rușine să recunosc că m-am ascuns într-o coajă moale de pâine
mi s-a tot repetat că viața este
un du-te-vino continuu menținut la viteză constantă
un boomerang de care trebuie să te agăți din mers
că trebuie să mă conectez la emoțiile celorlalți
că undeva există deja o infrastructură construită între noi toți
doar nu ne dăm seama că toată căldura pe care o avem de oferit
Se pierde prin circuite
și ajungem o sursă inepuizabilă
de ură și neliniște
iar eu devin fluidă, ca apa
ca plasma &
mă scurg din pahar
în pahar
într-o forma și
în alta
într-un borcan de muștar
din care iese soarele
dar binedispun în continuare de sensul tălpii
care mă poartă
și mă așteaptă când mă opresc la semafor
să verific
dacă teroarea mi-a inundat craniul
dacă a fost alterat
caracterul meu organic
căci
uneori tind să vreau ceva ce nu îmi aparține
și oricum
eu în forma mea lichidă
nu am nicio formă
deci ce mai contează
dacă poți să mă atingi sau nu?
Vrei ca și poemele tale să fie publicate la noi pe site? Ne poți trimite un grupaj prin formular! Răspundem cu feedback/sugestii de editare tuturor textelor primite!
