Dumneavoastră de ce scrieți?

Autor: Călin Niță

     „O liniște nouă se așează peste vechile hărți ale poeziei odată cu acest volum, o înțelegere serenă, întoarsă și către sine, și către lume - către greul care a izgonit căldura și a aclimatizat cinismul.” spune foarte corect Alina Purcaru pe clapeta Suttei lui Florentin Popa, volum apărut în 2024 la OMG publishing. Avem, într-adevăr de a face cu un proiect artistic ambițios, o călătorie introspectivă de la poemul extras dintr-un articol despre hașișul kârgâz sovietic nudist-ecvestru până la rubayatul care ne răspunde cât de bine se poate la întrebarea „de ce scrii?”:

„şi de-asta scriu: de parcă o să îi întoarcă 

de parc-aş şti măcar o parte din ce-nseamnă 

am obosit: nu vreau să mă mai port de parcă"

și mai departe. În această călătorie Flo nu ține prelegeri cititorului, ci doar îi arată puțin din tot ce știe despre poezie, aparent fără vreo încercare de a armoniza sau reconcilia toate registrele diferite implicate. De fapt coliziunile dintre ele au un scop clar; Ca într-un accelerator de particule, ele doar ajută cititorul să (se) înțeleagă mai mult.

     Prima dintre „coliziuni” are loc între volumul propriu-zis şi bonus tracks. Pe interiorul clapetelor cărţii se găseşte un cod qr tăiat în jumătate, astfel încât să poată fi scanat eficient doar dacă o tratăm ca pe obiectul tridimensional care este şi o supunem la o acţiune numită şi spatchcocking. Ajungem, prin el, la un folder de drive cu poeme bonus, unde mai apar şi texte noi din când în când, stabilind astfel o primă delimitare, între poezia ca parte dintr-un volum, şi forma volatilă, a poemului pus pe net, updatat în timp real, accesibil semi-gratuit şi foarte uşor de distribuit. Ea nu este desconsiderată, ci constituie o parte legitimă a proiectului artistc, dar are o funcție diferită de cea a poeziei din print. Textele de aici ar fi putut să fie publicate și în format fizic şi ar fi dat clasă multora dintre apariţiile anului 2024 din simplul motiv că sunt bune la nivel individual, dar rigoarea cu care Flo ierarhizează multitudinea de voci ale Suttei, combinată cu grija și respectul pentru lucrurile mici e, după mine, ce face discursul lui să fie atât de special. De departe, cel mai important este ciclul numerelor, dar importanța nu îi este dată doar de gravitatea subiectului abordat, ci și de felul în care el structurează întregul volum. Jocul cu reluarea ultimului vers din fiecare sonet care îl compune pentru a alcătui un poem nou este, de fapt, o disecare a procesului de scriere, din bucățile unor texte predominant descriptive rezultând unul declamativ, căruia îi este atribuit în josul paginii, pe lângă simbolurile caracteristice doliului, și mandala care marchează un ciclu de artă poetică mai spre începutul cărții:

Aici are loc o schimbare de structură echivalentă cu ruperea samsarei din metta sutta tradusă la început:

„că asta-i locuința trainică, desăvârșită:

cel cu inima pură, fără pasiune

pentru crezuri fixe, vederea limpezită

eliberat de tot ce simțurile-incită 

nu se va naște iarăși în această lume”

poemele care urmează alcătuind cel mai lung ciclu din volum. Nu mai sunt împărțite pe categorii ca chakrele, zodiile sau lunile anului, ci formează un tot unitar, continuat cu întinderea aproape nelimitată de bonus tracks. 

A structura nu e, însă, același lucru cu a acapara. În umbra doliului pot sta și alte suferințe sau bucurii din ce în ce mai mici, dar cu o existență de sine stătătoare. Nu e nimic bittersweet la umorul din ad savormae:

„tu nu cați la simbrie, etnie sau la risc

şaormo- frumuseţe rulată tocmai mie: 

cu inima în gât mănânc din obelisc." 

în spatele postironiei și intertextualității cu Odă Shaormei găsindu-se doar o apreciere sinceră pentru o shaorma bună, dar o putem interpreta, de exemplu, prin paradigma budistă a volumului pentru a vedea aici o trimitere la povestea în care Gautama Buddha atinge iluminarea abia după ce renunță la ascetismul strict și acceptă să mănânce. În sens invers, însă, nu se poate merge; Ar fi ridicol să interpretăm elemente ca spiritualitatea, iubirea sau doliul din perspectiva shaormei, pentru că odată cu importanța lucrurilor mici:

„dacă mă-ntrebi ce s-a ales de lucrurile mici

o să-mi desprind încet arătătorul de pe buze

și o să-mi duc dreapta, șovăind, la tâmplă: sunt aici”

ele primesc și un rol distinct, pe care nu îl pot depăși. 

     Versul oricât de-ntreg, sunt parte dintr-o parte e ca un motto pentru această structură de fractal în care cititorului i se permite să dea zoom in și zoom out oricât de mult vrea.  Ca pentru orice om normal, prima mea întâlnire cu Sutta a fost la librărie, unde am luat-o de pe raft, am citit poemul de la zodia mea (rac), m-am bucurat de referința la Neutral Milk Hotel și am pus-o înapoi, fără să mă simt vinovat că nu aveam chiar în acel moment bani să o cumpăr sau timp să o citesc pe toată. Acum, după ce am parcurs-o integral de mai multe ori, o mai deschid din când în când, citesc câte un singur sonet, și o închid la loc, fără să simt nevoia de mai mult. Așa cred că trebuie să arate interacțiunea cu orice carte bună, și în sensul ăsta îmi dau dreptate versurile:

„tot ce-am scris e-o prispă - nu vreau să te înhaț

ci să întârziem pe trepte cu sfială 

de parcă o pisică ne-a adormit pe braț” 

Ajuns la finalul acestui text, simt că ar mai fi multe de zis, dar poate nu sunt eu cel care trebuie să facă asta. Poate după ce mai citesc cărți și aflu ce-i aia niu sinseriti(?) o să scriu chestii mai pertinente, dar până mă mai cultiv(ez) eu, vă recomand să citiți și cronicile scrise de Dana Zetu, Andreea Pop și Octavian Plăiașu.