Ioan-Matei Rusu: „te-am visat 3 zile până când imaginea ta a devenit ștearsă”
Ioan: Sunt student la medicină, in anul 1, mi-am înghețat un an de facultate pentru că voiam sa fiu poet și am fugit de acasă, nu îmi place ce fac dar supraviețuiesc. Scriu poezie de vreo 3 ani și am am publicat în: „Convorbiri Literare“, „Noise Poetry“, „Babel“, „Golan“, „Euphorion“, „Proezia“, „Po3zia de duminica“, „O mie de semne“, „Haimanale literare“, „Monitorul de poezie“, „Kooperativa poetică“, „Tomis“, "Familia" și am citit la Institutul Blecher, ediția 278.
În poemele pe care ni le-a trimis Ioan Matei Rusu găsim deja un poet matur. Nu vorbim aici doar de consistența unei voci care se regăsește pe parcursul întregului grupaj, lucru firesc, ci de o foarte buna mânuire a ritmului, pauzelor, alegerilor de cuvinte potrivite. Poeziile lui sunt viniete violente, fruste, uneori mizerabiliste, care descriu, de multe ori, momente limite. Interesant e modul în care poetul pune în scenă aceste momente: de la "inocența" îndrăgostitului într-o lume vulgară și mizerabilă („la marginea digurilor unde oameni se pișau fără jeně râdeam de treaba asta cu tine eram îndrăgostit de tine”) la cea ludico-magică á la Willy Wonka („căsuțele colorate de lângă ocean semănau mai mult cu niște bomboane înfipte în pământul tare și galben”), tonul fiind, însă, mereu echilibrat. Ioan e un poet care merită atenția noastră și a voastră, așteptăm și ce va mai scrie pe viitor.
*
te-am visat 3 zile până când imaginea ta a devenit ștearsă marea zbuciumată - un parfum de alge stătute la marginea digurilor unde oamenii se pișau fără jenă râdeam de treaba asta cu tine eram îndrăgostit de tine voiam să-mi zâmbești trist mângâindu-mă în timp ce marea ne bătea încet picioarele la apus să rămânem doar noi
am săpat găuri în mine mici orașe civilizații peste care tu ai aruncat pământ
despre tine nu îmi amintesc decât că erai atât de frumoasă când frate-miu era să zboare de la fereastră ne-am mutat plângând în apartamentul nostru micuț cu geamuri stricate dârdâind la fiecare trecere a tramvaiului
**
gunoaiele care se
reflectau în apă când ai mei s-au futut într-o frumoasă zi de vară la umbra copacului din grădina bunicii consuela fără prezervativ doar cu zâmbetul tâmp și transpirația alunecându-le printre gemete și împunsături căsuțele colorate de lângă ocean semănau mai mult cu niște bomboane înfipte în pământul tare și galben despre care mi s-a spus că era acasă când a intrat prima oară în mine apucându-mă cu mâinile butucănoase de șolduri mirosind a ulei de motor mi-am amintit de voi
am înțeles privirile pe care vi le aruncați în grădina bunicii consuela la marginea unui oraș trist și amorțit lângă ocean
****
vrăjitoarele ar fi trebuit să fie aici înghițindu-ne pe amândoi. lucrurile s-au schimbat iarba miroase diferit acum - prietenul a murit - hainele aruncate pe spătar și geamul deschis spre grădină anunțau o avalanșă de strigăte
afară vânau micuțele noastre animale de pradă noaptea
a fost mai caldă decât ultima dată duhoarea de transpirație pe care casa o emana până în oase lăsând să se vadă tristețea pe care oamenii o simt câteodată
Vrei ca și poemele tale să fie publicate la noi pe site? Ne poți trimite un grupaj prin formular! Răspundem cu feedback/sugestii de editare tuturor textelor primite!
