Antonia Ghidu: „să mă îndrăgostesc de tine a venit ca o tornadă mică în moalele capului”
Antonia: Sunt o tipă de 18 ani care se refugiază în scris când simte (prea) multe și nu are curaj să-și rezolve problemele în mod obișnuit. Sunt un melanj de personalități. Când nu scriu, cânt la pian, citesc, dansez sau pictez recreațional. Am un vis enorm să devin actriță, care aștept cu sufletul la gură să se concretizeze în realitate.
În poemele pe care Antonia ni le-a trimis, dominanta este fuga de singurătate. De cele mai multe ori, ia forma refugiului într-o relație toxică, dar devine cu adevărat interesantă atunci când duce la fracturarea sinelui. Prin descompunere („pe jumătate fericită/pe jumătate frumoasă/pe jumătate iubita ta”), disociere („n-am simțit niciodată că trăiesc pentru mine/dar vreau să continui așa”) sau prezentarea sinelui la persoana a III-a ca pe o entitate asupra căreia poeta nu are capacitate de acțiune (această iubire călătoare cu trenuI), ea zguduie un pic retorismul tipic poemului de dragoste. Într-adevăr, pe alocuri se poate spune că, pe alocuri se bazează prea mult pe tipul ăsta de limbaj poetic, dar asta nu e valabil peste tot, secvențele ca „mi-a fost dor de tine în fiecare dimineață în care mi-au înghețat mâinile și nu ai fost acolo să-mi strângi mâna în buzunarul gecii tale” sau „să mă îndrăgostesc de tine a venit ca o tornada mică în moalele capului” fiind, după părerea mea, chiar reușite.
petricor
în ziua în care am împlinit 2 ani am rostit primul cuvânt
de parcă nu mai era cu putință să aștept
de parcă viața mea de până atunci era atârnată de acel prim cuvânt
pe care nu și-l mai aduce nimeni aminte
pentru că sunt atât de bună la înșirat cuvinte
din care lumea reține doar freamătul buzelor și nimic altceva
ca acum
să mă îndrăgostesc de tine a venit ca o tornadă mică în moalele capului
ți-aș putea da toate părțile din mine fără de care pot trăi și cele fără de care nu pot
ar rămâne un corp anost și inert pe care ți l-aș oferi tot ție
să îl modelezi cum vrei tu,
în mâinile tale cred ca ar putea fi mai iubit decât a fost vreodată
câteodată aș vrea să te uiți la mine cum stau pe marginea patului
pe jumătate fericită
pe jumătate frumoasă
pe jumătate iubita ta
și mi-e rușine de dorințele astea la fel cum mi-e rușine de intensitatea cu care îți spun tot ce simt despre tine
n-am simțit niciodată ca trăiesc pentru mine
dar vreau să continui așa,
chiar dacă nu e cel mai corect lucru
dacă nu pot să-mi amintesc cine sunt, măcar să-mi amintesc cum
mi-a fost dor de tine în fiecare dimineață în care mi-au înghețat mâinile și nu ai fost acolo să-mi strângi mâna în buzunarul gecii tale
dar vor mai trece atâtea ierni în felul ăsta și nimic nu se va schimba
cică distanța dintre doi oameni se măsoară în numărul de ori în care și-au atins corpurile cu gândul unul la altul
nu vreau să cer nimic,
mi-e rușine chiar și de asta
e mai mult decât suficient că tu exiști și eu pot să mă bucur
dezintegrare
în războiul dintre mine și mine ai câștigat tot tu
m-am făcut mică-mică și mi-au crescut semințe în interior și o piele galben-verzuie
ai mușcat din mine cu poftă până ai ajuns la cotor
l-ai aruncat și nu te-ai uitat înapoi
sunt erozivă
dacă te uiți în interiorul meu, nu a mai rămas nimic
decât o mică pată roșie zvâcnind și semințele
aș putea să zbier, dar nu mai are rost
când tu ai uitat tot
iubirea călătoare cu trenul
e atât de stupidă
când îi spun să mă lase și încerc să o mocnesc,
nu mă înțelege
știe de fiecare dată cum să se instaleze,
dar nu și când e timpul să plece
când îi ajunge trenul de plecare e distrasă de ceva
de cel mai nesemnificativ lucru
care o face să se întoarcă la tot ceea ce știa
să uite de orice gând de plecare pe care l-ar fi avut vreodată
e mereu convinsă că lucrurile care o distrag sunt de fapt nu știu ce semne de la univers
nu pot fi coincidențe
este imposibil să fie coincidențe
e atât de stupidă încât trece peste orice “nu” mai mult sau mai puțin subtil
e atât de stupidă încât crede că în orice “nu”,
există loc de un “poate”
iubirea mea e blocată în același cerc vicios
și nu știu când sau dacă se va urca vreodată în trenul ăla
care să o ducă departe
într-o gară diferită, nu neapărat mai bună
doar diferită
Vrei ca și poemele tale să fie publicate la noi pe site? Ne poți trimite un grupaj prin formular! Răspundem cu feedback/sugestii de editare tuturor textelor primite!
